Aş vrea să pleci, dar doar ca să te întorci la mine;
Aş vrea să-mi vezi pata neagră din suflet, dar doar ca să mă accepţi de tot;
Aş vrea să ţipi, să urli la mine, dar doar să mă deştepţi;
Aş vrea un loc de ascuns să-ţi fiu, dar doar atunci când vrei să scapi de lume;
Aş vrea să-ţi număr lacrimile, dar doar lacrimi de fericire;
Aş vrea să-ţi fiu trecut, dar doar trecut peste obstacole;
Aș vrea ostatic să mă ții, dar doar la tine-n suflet;
Aş vrea să văd cum te aprinzi, dar doar atunci când cu iubire te ating;
Aş vrea să uiţi de tot şi toate, dar doar atunci când eşti la mine-n braţe;
Aș vrea și mințile să-ți pierzi, dar doar atunci când blând te mângâi cu o privire;
Aș vrea să fiu un spin, iar tu un trandafir, dar doar mireasmă să oferi, cu strălucire să trăiești, iar eu să te feresc de ce-i primejdios;
Aş vrea ca între noi să fie o mare, dar doar o mare de iubire.
Este tot ce vreau și ne doresc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu